Sfaturi utile

Pașii cumpărării unui apartament prin credit ipotecar

Cumpararea unui apartament sau casă prin credit ipotecar este o tranzacție care implică destul de multă birocrație. De la necesitatea apelarii la o bancă și până la acordarea efectivă a împrumutului sunt câțiva pași obligatorii de urmat. Cunoașterea și respectarea lor ușurează parcursul către locuința dorită, economisind timp și bani.

Timpul de acordare a creditului ipotecar poate dura în jur de trei luni. De-a lungul timpului, bancile au încercat să simplifice cât mai mult procedurile de obținere a unui credit.

Creditele ipotecare rămân printre cele mai complexe din punct de vedere al procedurilor. Acest lucru este cauzat de sumele mari împrumutate și de riscurile potențiale.

Preaprobarea creditului

Dacă până acum nu ai făcut pasul achiziționării unui apartament sau casă și a venit momentul să faci acest pas, cumpărarea unei locuințe prin credit ipotecar poate fi alegerea potrivită. În acest context, este extrem de important să cunoști bugetul necesar pentru o astfel de investiție. Analizarea dosarului de acordare a creditului presupune o serie de acte necesare:

  • Actul de identitate al solicitantului în copie (copie act identitate al soțului/soției și al codebitorului, dacă e cazul). Pentru persoanele căsătorite, e necesar certificatul de căsătorie.
  • Adeverință salariat, care atestă veniturile solicitantului

Preaprobarea creditului constă în verificarea de către bancă a veniturilor. Ca și condiții de preaprobare amintim:

  • Contractul de muncă să fie încheiat pe o perioada nedeterminată;
  • Vechimea la actualul loc de muncă să fie de minimum 3 luni;
  • Achitarea unui avans de minimum 15%

Verificarea venitului se face prin intermediul ANAF. Preaprobarea creditului se anunță cam în 2 zile lucrătoare, însă în funcție de banca acestea pot diferi. Preaprobarea se încheie cu acceptul sau refuzul băncii. De la acceptare și până la primirea efectivă a banilor, durata poate varia între 30 și 120 zile.

Căutarea casei sau a apartamentului

Căutarea casei sau apartamentului este pasul următor preaprobarii creditului. Printre criteriile alegere a unei locuințe se pot număra localizarea, apropierea de locul de muncă, accesul la mijloacele de transport, existența școlilor sau a grădinițelor, vecinii. Însă cerințele pot diferi de la o persoană la alta.Evergreen Towers - Tatarasi

 

Site-ul www.imobile-iași.ro vă pune la dispoziție o multitudine de variante de case și apatamente și oferte săptămânale, pentru a va face cea mai bună alegere.  De asemenea, prin agenția Inter Imobiliare beneficiați de cea mai mare bază de date de oferte actualizate zilnic, de oferte exclusive, de brokeri imobiliari profesioniști și cu experianță, de consultanță privind modalitățile de achiziție și, în general, de consultanță pe toate etapele necesare finalizării tranzacției.

Semnarea antecontractului

După preaprobarea băncii și găsirea locuinței, este momentul semnării antecontractului. Antecontractul este un acord de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifică sau stinge un raport juridic

Evaluarea 

După semnarea antecontractului, se va proceda la evaluarea casei sau apartamentului.

Evaluatorul va inspecta locuința, va aduna documentele necesare și va realiza raportul de evaluare pentru bancă în maximum trei zile. În sarcina dumneavoastră, va cădea achitarea taxei de evaluare de aproximativ 500 lei.

Aprobarea finală a creditului

După evaluare, pe baza actului de proprietate al vânzătorului, banca va completa dosarul de credit. Această aprobare poate dura câteva zile și dacă dosarul este complet, creditul ipotecar este aprobat, ceea ce conduce la semnarea contractului de vânzare cumpărare.

Semnarea contractului de vânzare-cumpărare și de ipotecă

Semnarea contractului de vânzare cumpărare se realizează la notar, împreună cu contractul de ipotecă.

Cumpărarea unei proprietăți imobiliare poate fi dificilă, stresantă și imprevizibilă, însă cu informatii corecte si cu sprijinul unui agent imobiliar bun care are experiența și cunoștințele necesare vă poate ajuta inclusiv cu acordarea de asistență juridica în perfectarea vânzării.

 

(Citit de 51 ori, 51 vizite astazi)
Etichete: , , , , , , , Last modified: 15 iulie 2020
Close