Agentii imobiliare, Sfaturi utile

Negocierea – abilitatea agenților imobiliari

agent-imobiliar-negociere

Un aspect important în achiziționarea unei proprietăți imobiliare îl presupune negocierea, abilitatea agenților imobiliari, care vin în ajutorul dumneavoastră.

De îndată ce ați identificat imobilulul ce satisface nevoile dumneavoastră, îndeplinind criteriile de căutare, urmăriți să aflați care e valoarea reală în piață a acestuia.

Prețul solicitat de proprietar nu trebuie să fie și cel la care se va perfecta vânzarea. Modalitatea de ofertare este cea care îl va determina pe vânzător să scadă prețul sau nu. Cu siguranță, acesta se așteaptă să negociați, iar prețul cerut nefiind cel pe care își propune neapărat să îl primească.

Așa cum într-un alt articol am prezentat de ce aveți nevoie de serviciile unui agent imobiliar profesionist, în cele ce urmează încercăm să creionăm ce presupune negocierea, ca abilitatea agenților imobiliari.

1. Consilierea clienților de agenții imobiliari

Cumpărarea sau vânzarea unei case, precum și închirierea unei locuințe nu este niciodată o decizie financiară – este una emoțională. Agenții imobiliari care sunt negociatori calificați înțeleg acest lucru la un nivel mai profund. Recunoscând bazele psihologice ale fiecărei acțiuni întreprinse în timpul procesului de negociere, putem înțelege nu numai ceea ce motivează cealaltă parte, dar și clienții dumneavoastră.

consiliere-clienti-agent-imobiliar

Deși nu veți putea citi gândurile, cunoașterea metodologiilor de negociere vor crea abilitățile de a răspunde eficient in anumite situații. Ca agent de listare, puteți folosi chiar și aceste cunoștințe atunci când negociați contractul clientului.

2. Maximizarea valorii in negociere

Cu un arsenal de tactici și strategii de negociere, puteți determina cel mai bun mod de a maximiza valoarea tranzacției. Prin determinarea strategiei optime de negociere puteți obține cel mai bun preț de vânzare pentru vânzătorul dumneavoastră.

De exemplu, dacă vânzătorul dorește să obțină un anumit preț de vânzare, într-o perioadă scurtă de timp, un agent imobiliar calificat va colabora cu vânzătorul pentru a identifica ce componentă este cea mai importantă și să o abordeze atunci când primește o contraofertă de la potențialii cumpărători.

Același lucru este valabil și pentru agenții care reprezintă clienții cumpărători. Un negociator efectiv va analiza valoarea pe care cumpărătorul lor este dispus să o ofere. De asemenea, trebuie să cunoască mijloacele bănești utilizate în perfectarea tranzacției. Deși banii sunt importanți, capacitatea de a face un cumpărător să cumpere este la fel de crucială. Prin extinderea abilităților de negociere, veți putea identifica valoarea pentru a obține cel mai bun rezultat și finaliza afacerea.

3. Pregătirea pentru schimbare

Site-ul Imobile Iași a devenit o componentă stabilă în procesul de vânzare – cumpărare atât a caselor și apartamentelor, dar și vânzare- cumpărare și închiriere pentru birourile comerciale. De asemenea, suntem susținători ai tranzacțiilor imobiliare pentru proiectele rezidențiale, care oferă zonei locale o nouă înfățișare.

Având în vedere schimbări semnificative în industrie, este importantă sublinierea valorii umane pe care  un agent imobiliar o poate oferi. Deși abilitatea de a interpreta date și de a identifica caracteristicile pieței de nișă este importantă, aceste abilități nu pot fi utilizate în mod corespunzător, fără a avea și abilități puternice de negociere. Când vine vorba de obținerea de către cumpărător sau vânzător a rezultatelor dorite, o conexiune personală cu un agent imobiliar profesionist poate fi cel mai bun atu al lor.

(Citit de 89 ori, 11 vizite astazi)
Etichete: , , Last modified: 29 aprilie 2020
Close