Credite si banci

Aspecte importante în achiziționarea unei locuințe prin credit ipotecar

Cumpărarea unui locuințe reprezintă, pentru majoritatea oamenilor un pas important, dar și una dintre cele mai mari achiziții. De asemenea, de cele mai multe ori achiziționarea unei locuințe presupune acordarea unui împrumut: credit imobiliar sau ipotecar.

Creditul imobiliar se poate garanta și cu ipotecă pe alte imobile, în timp ce creditul ipotecar se garantează obligatoriu cu ipotecă pe imobilul pentru care s-a acordat creditul.

Ce înseamnă creditul imobiliar

Creditul imobiliar reprezintă un împrumut destinat achiziționării, construcției sau renovării (modernizării) unei locuințe sau teren și se poate garanta și cu o altă locuință pentru a se asigura obligația plății creditului rezultată în urma acestui împrumut.

Ce înseamnă credit ipotecar

Creditul ipotecar constă într-un împrumut pentru cumpărarea, construcția sau renovarea (modernizarea) unei locuințe sau teren. Garanția împrumutului constă în mod obligatoriu în locuința respectivă sau terenul- pentru a se asigura obligația plății creditului rezultată în urmă acestui împrumut. Durata maximă de acordare a creditului este de 30 ani. O altă particularitate a creditului ipotecar este avansul cuprins între minimul de 15 % și 35 % din prețul achizitiei. Banca va acorda diferența până la 100% și doar după achitarea acestuia.

Pentru o mai bună informare cu referire la ceea ce înseamnă un astfel de împrumut, e bine de știut ce presupune o eventuală acordarea a acestuia. În cele ce urmează vă oferim câteva sugestii despre ceea ce înseamnă creditul ipotecar.

Ratele lunare

De regulă, rată lunară a creditului ipotecar este de aproximativ 28%- 33% din venitul lunar. Pe lângă achitarea ratei, banca trebuie să se asigure că aveți posibilitatea asigurării și cheltuielilor curente sau cheltuielilor neprevăzute. Cheltuielile curente fac referire la: facturile lunare, impozitul, asigurarea și întreținere.

Obținerea creditului ipotecar

Creditul ipotecar poate fi solicitat direct de la bancă sau de la un broker ipotecar. Brokerul imobiliar este un consilier financiar independent, care vă poate ajuta la compararea mai multor ipoteci. Înainte de a programa o întâlnire cu reprezentantul băncii, vă recomandăm să dețineți informații precum:

Ce trebuie să cunoașteți înainte de solicitarea creditului ipotecar de la bancă

  • Achitarea avansului, între 15-35 % în funcție de banca;
  • Evaluați-va posibilitățile financiare, luând în considerare pe lângă achiatrea ratei și a cheltuielilor curente și a cheltuielilor neprevăzute;
  • Achitarea cheltuielilor aferente achizionarii locuinței (evaluatorul, notarul, etc)
  • Asigurați-va că aveți un loc de muncă stabil. Banca urmărește solvabilitatea clienților care au stabilitate la locul de muncă, asta asigurând achitarea ratelor.
  • Împrumutarea la banca pentru o perioada îndelungată.

Despre pașii ce trebuie urmați în achiționarea locuinței prin creditul ipotecar, vom face referire la aceștia într-un articol dedicat.

(Citit de 95 ori, 95 vizite astazi)
Etichete: , Last modified: 25 iunie 2020
Close