



In: Credite si banci
12 Iun 2017Saptamana aceasta, cel mai tarziu inceputul saptamanii viitoare, o noua transa de bani pentru garantarea creditelor Prima Casa va fi deblocata de Finante, spun surse guvernamentale potrivit Economica.net.
Aşteptata la inceputul lunii, curente, noua transa de garantii, care va fi de 500 pana la 600 de milioane de lei, va fi deblocata saptamana aceasta, cel mai tarziu saptamana viitoare, din cauza unor intarzieri provocate de volumul mare de munca de la Fondul de Garantare (FNGCIMM), institutia care pregateste dosarele de Prima Casa, spun surse din Finante.
Prima Casă a atins un record – 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat. Iar cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile.
Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci.
Sursa www.realitatea.net
Începând cu luna iunie, platforma de anunţuri imobiliare, destinată agenţiilor imobiliare şi dezvoltatorilor imobiliari din Iaşi, a deschis sesiunea de promovare online prin pachete accesibile şi eficiente.
Pachetul PLUS se adresează agenţiilor imobiliare aflate la început de drum sau cu un număr mai redus de consilieri imobiliari. Disponibile în acest pachet sunt oferte de tip top listing IMOsmart… continuare...
Un blog despre viata imobiliara din Iasi si nu numai. Despre oportunitati imobiliare, super oferte, stiri si noutati...